Off, Tudor, 18 ani fără nea Vanea… :-(

Off, Tudor, 18 ani fără nea Vanea… :-(

Citeam aseară un text frumos al lui Tudor Chirilă,  (http://tudorchirila.blogspot.ro/2017/11/19-ani-fara-tata.html?m=1) , care poate că nici nu-și dă seama cât de mult a moștenit din talentul tatălui său… Citeam, retrăiam niște momente și n-am putut rămâne indiferent… Așa că am zis să scriu și eu câteva rânduri…

Și da, Tudor are dreptate… Și eu susțin ideea că Ioan Chirilă a fost cel mai important gazetar de sport din România… L-au urmat un Horia Alexandrescu, un Dan Pătrașcu, un Ovidiu Ioanițoaia sau Tolontan… Dar Chirilă rămâne Chirilă…

L-am cunoscut prin anii 1992-1993… La Gazeta Sporturilor din sediul CNEFS, din Vasile Conta… Aveam 20 și un pic de ani, prinsesem dragul meseriei de la un alt uriaș gazetar pe care l-am apreciat enorm, Romeo Vilara, tatăl colegului meu Andi Vilara, azi șef pe la Digi Sport…

842180-ioan-chirila-lucescu-mircea-13443-1983011

În 1992 fusesem la Olimpiada de la Barcelona iar in 1993, (uriașă încredere au avut atunci în mine sefii de atunci, Ovidiu Ioanițoaia și Geo Raețchi),  ziarul Sportul Românesc ma trimitea la Toronto, peste Ocean, la Mondialele de atletism… Aveam 21 de ani si ceva…

În 1996, același ziar ma trimitea, alături de Cătălin Tolontan, la Olimpiada de la Atlanta… Când m-am întors din America, m-am întâlnit cu Ioan Chirilă care mi-a spus direct: „bună treabă ai făcut puștiule! Dar nu uita, în meseria asta trebuie să iubești doar ce faci, meseria. Nu banii, nu alte interese…Trebuie să rămâi corect.” L-am ascultat, dovadă că după 20 de ani sunt cam la fel de sărac ca și atunci… :-)

Soarta a făcut ca apoi să ajung să am onoarea și privilegiul chiar de a fi coleg cu Ioan Chirilă. Din 1997 am trecut la Pro, în echipa formată de Adrian Sîrbu și în care a fost adus și Chirilă…

Și nu o să pot uita niciodată serile din redacția din Luterană, când mă chinuiam, prin 1997, să scriu la calculator (cine naiba avea atunci calculator, mi se părea ceva așa de complicat) și Ioan Chirilă venea, agale,  în spatele meu, se sprijinea pe umerii mei și-mi zicea cu glas blând: “puștiule, vezi ca acolo te-ai repetat… și cred că sună mai bine fără virgula aia…”

Apoi mă ruga să-l ajut cu un text scris de el de mână, cu un pix vechi Flaro și să-l dictez dactilografei, pentru că el nu mai avea putere să bată la vechea sa mașină de scris… Avea să se stingă un an mai târziu… :-(

chirila ioan 2

Și, iată cum e viața, soarta a făcut ca după un deceniu, să am norocul să fiu nominalizat de multe ori , câțiva ani, la Galele Premiilor Ioan Chirilă, și chiar să plec acasă de trei ori cu trofeul care-i poartă numele… Ce cadou frumos îmi făcea de departe nea Vanea…

Erau anii de glorie ai presei sportive, pe care i-am trăit din plin… Și aveau să urmeze ani și ani la fel, cu drumuri, deplasări, weekend-uri și nopți la muncă, ani frumoși… umbriți, sau murdăriți, poate doar din cauza crizei în care s-a ajuns… Și care a dus la decădere, la scăderea standardelor și la compromisuri… Asta m-a îndepărtat (poate doar pentru o vreme) de un domeniu pe care-l iubeam, dar care în ultimii ani m-a dezamăgit… Cu șefi meschini sau amatori, puși pe căpătuială, cu ziariști inventați peste noapte și agramați, cu puștoaice de 20 de ani care nu leagă două vorbe dar care se culcă cu șefii și cu un sfert din jucătorii din Liga 1… Colegii mei de calitate nu se vor supăra, pentru că știu și ei că este așa, din păcate…

Și-atunci, prefer să rămân o vreme deoparte și să citesc nostalgic textul lui Tudor Chirilă și să sper că de undeva de sus tatăl său poate va putea reîntoarce lumea asta la una curată și corectă…

SAMSUNG CSC

SAMSUNG CSC