Visul lui Abramovici

Visul lui Abramovici

“Cel mai puternic om din lume”, aşa îl numesc – desigur, exagerând – ziarele britanice pe Abramovici. Titlu care n-o să-i cadă deloc bine lui Putin… :)

Fiind totuşi omul momentului, – asta e clar – după ce şi-a îndeplinit visul care l-a costat 1,2 miliarde de euro, mi-a venit în minte un moment inedit cu Roman Abramovici, petrecut cu vreo 11 ani în urmă.

Era august 2003 şi asistasem, pe Stamford Bridge, la golul marcat de Mutu chiar la debutul său la Chelsea… Ce vremuri… După cursa de generic a lui Mutu spre galerie, cu mâinile ridicate, am întors capul spre loja oficială, unde Roman Abramovici (mult mai tânăr şi – se zice – mult mai bogat decât acum) aplauda discret, aproape impasibil, imagine ce semăna leit cu liniştea de pe faţa lui de pe Allianz Arena.

Am încercat cu acea ocazie să fac un interviu cu Abramovici. Era la fel de păzit şi de retras ca şi acum. Am avut norocul să primesc o mână de ajutor de la unul dintre oamenii care au cea mai mare influenţă asupra lui, John Mann, de la Sibneft. Mann mi-a explicat că patronul său nu dă interviuri şi am înţeles. Numai că în ziua golului lui Mutu, ceva l-a înmuiat şi mi s-a transmis, pe neaşteptate: „4 minutes only. No cameras”…

Şi-aşa am ajuns să am o întâlnire unică şi memorabilă, care până la urmă s-a întins la vreo… 7 minute… :) Am fost condus undeva prin parcarea subterană de la Stamford Bridge, de câteva dintre gărzile lui (toţi, foşti agenţi MI5 sau cubanezi ex-DGI, plătiţi regeşte) şi, la intrarea într-o cameră, mi s-a spus să las orice aparat gen telefon, cameră foto, reportofon etc…

Ulterior, aveam să aflu şi motivul legendarei frici a lui Abramovici de astfel de aparate. Tocmai aflase atunci că, doar cu o lună în urmă, un presupus reporter a ajuns cu greu în faţa unui Ayatolah din Orientul Mijlociu şi, când să înceapă interviul, falsul ziarist a detonat bomba mascată în reportofon…

În fine, au urmat cele câteva minute petrecute în faţa unui om extrem de timid, chiar modest îmbrăcat, aş zice, care abia rupea câteva cuvinte în engleză şi care, la finalul discuţiei, mi-a zis în rusă, cu timbru mult mai apăsat, că vrea să câştige tot, inclusiv Champions League… I-a luat vreo zece ani, dar a reuşit… :)

După cele câteva minute, s-a scuzat, parcă jenat şi a părăsit brusc încăperea, salutând discret cu un „dazvidania”… M-a frapat modestia lui… Văzându-l aşa nu ţi-ai fi închipuit niciodată că acelaşi om, peste 15 minute, pleca de la stadion cu un elicopter, simultan cu 2 coloane de maşini blindate, ca să nu se ştie în care este el, sau că acelaşi om, la o masă de prânz, la restaurantul celebrului Nelu Bălan din New York, a plătit 38.000 de dolari doar pentru câteva sticle de vin…

A doua zi, ambasadorul României la Londra, în somptuoasa vilă care e aproape lipită de cea a lui Abramovici, pe Kensington Gardens, mi-a arătat un Daily Mail în care Mutu împărţea aceeaşi pagină cu Abramovici.

Nu s-a mai repetat de-atunci… Cum probabil nu se va mai repeta nici încă un trofeu de UCL pentru echipa rusului… De asta se tem englezii, că o dată îndeplinit visul, miliardarul se va concentra spre alte capricii…