În vizită la Prințul Charles. Paradisul din Covasna

În vizită la Prințul Charles. Paradisul din Covasna

Voiam de mult timp să ajung în județul Covasna, atât pentru natura despre care auzisem că a rămas necontaminată și pentru peisajele superbe dar mai ales pentru déjà celebrele conace unde vară de vară vine să-și petreacă vacanțele însuși Prințul de Wales.

Am avut ocazia să merg zilele trecute și am rămas cu adevărat impresionat. Am văzut aproape toată lumea și nu-mi închipuiam că mai pot încă descoperi locuri din care pur și simplu să nu mai vrei să pleci. O să încerc, în rândurile de mai jos, să vă povestesc pe scurt despre experiența trăită în Covasna și să împărtășesc cu voi niște imagini superbe, care însă au un cu totul alt farmec văzute la fața locului :-)

IMG_0935

Așadar, o luăm simplu, pe pași. Drumul este simplu, Brașov, și apoi Sf Gheorghe. Aici am făcut o pauză și nu mi-a părut rău deloc, pentru că am luat masa la un mic restaurant superb, Pivnița, unde au o palincă de gutui de vis dar și o ciorbă de gulaș extrem de gustoasă. Din Sf Gheorghe în mai puțin de o oră se ajunge la Micloșoara. Un sătuc mic, pare că uitat de lume, liniștit, unde abia abia dacă vezi câte-un localnic pe ulițe…

IMG_0894

Ei bine, aici se află prima minunăție: Castelul contelui Kalnoky. Un castel superb, aflat în mijlocul unui domeniu uriaș, cu pașuni, pădure și chiar un mic lac cu nuferi. Interiorul este de vis. La nivelul superior, toate încăperile au devenit un fel de muzeu, o expoziție care redă fidel exact cum trăiau aici oamenii cu peste 100 de ani în urmă. M-au impresionat sobele de teracotă, refăcute perfect dintr-o ceramică artizanală, colorată, adevărate opere de artă… Dar și mobilierul vechi, autentic…

IMG_0857 IMG_0867 IMG_0960

Gază ne-a fost însuși contele Tibor Kalnoky, un ghid perfect, amabil și modest, care apoi ne-a oferit o cină simplă, dar extrem de gustoasă, în fosta pivniță de la nivelul inferior, care uitați cum arată acum:

IMG_0961

Reabilitarea și amenajarea castelului ca muzeu au fost posibile datorită eforturilor Contelui Kalnoky (foto jos) de a obține granturi SEE (fonduri norvegiene) în valoare de aproximativ 1 milion de euro. Locul poate găzdui evenimente în partea de muzeu, în fosta pivniță dar și în parc. Iar pentru mai multe amănunte, puteți să vă uitați aici: http:// muzeulvietiitransilvanene.ro/  Facebook: https://www. facebook.com/thekalnokycastle/

FullSizeRender (1)

Trecem apoi la a doua minunăție din Micloșoara, casele de oaspeți ale contelui Kalnoky (un business social, în care profitul este reinvestit în acțiunile Fundației… http://guest. transylvaniancastle.com/  ). Ei bine, aici ne-am și cazat, în niște case tărănești extrem de vechi, refăcute însă complet și dotate cu toate utilitățile și confortul zilelor de astăzi.

IMG_0953 IMG_0848 IMG_0846

Dar în același timp, păstrându-se farmecul mobilierului vechi, al lemnului care scârțâie, cu uși din lemn masiv și clanțe din fontă, originale. Imaginile spun totul, iar liniștea și relaxarea de care ai parte într-o astfel de casă, sau în curtea respectivă, nu pot fi descrise în cuvinte. Eu am stat în casa albastră din imagine

13445439_1226507790694079_6825085804349917718_n

care are două camere și pe care am împărțit-o cu prietenii mei Anca Serea și Adi Sînă și ne-am simțit realmente ca într-un basm… Iar dimineața, când ieșeai , călcând în roua rece , simțeai acele mirosuri de lemn pe foc, de copaci înfloriți, auzeai clopotele vacilor care pleacă spre păscut, în fine, ceva de vis…

FullSizeRender

Și am lăsat spre final zona care m-a impresionat cel mai mult: Valea Zălanului. Aici, într-un alt colț uitat de lume, Prințul de Wales a decis să cumpere câteva case bătrânești, să le refacă și să le ofere doritorilor de tradiții vechi și de natură. Am avut ocazia să vizitez chiar încăperile pe care le folosește Prințul Charles când vine aici în vacanță: dormitorul său, camera majordomului, sala de lectură, zona de relaxare, lângă șemineu și așa mai departe… Repet, imaginile vorbesc de la sine…

IMG_0897 IMG_0903 IMG_0905 IMG_0896 18768492_1578182598859928_4452605381030729721_o 16388205_1621447308163830_3008819550926519945_n

Iar gazdele noastre s-au purtat impecabil… Am învățat cum se face un kurtos kalacs, am gustat o palincă excepțională, o socată și un suc de mere minunate și am făcut o drumeție în natură, spre o colină din zonă, unde tăranii din sat au pregătit un grătar nemaipomenit, o masă simplă de la care n-au lipsit cașul proaspăt, slănina, ceapa și țuica… Nimic nu este mai frumos apoi decat să stai la umbra unui nuc și să respiri aerul pur al acelor ținuturi, unde doar zumzetul albinelor se auzea…

Casele de oaspeți ale Prințului de Wales sunt rezultatul colaborării dintre Prințul de Wales si prietenul său, Contele Kalnoky, care le administrează și sunt, de asemenea, un business social. Pentru mai multe amănunte,  http://zalan. transylvaniancastle.com/  si Facebook: https://www. facebook.com/zalan. transylvaniancastle/

Cam asta a fost pe scurt povestioara principalelor locuri vizitate. Dar în aceste zile evident că am văzut și multe alte locuri interesante pe care le oferă Covasna… Centrul ecvestric de la Vâlcele, băile termale minerale de la Belin, moara cu apă, veche de 200 de ani și încă funcțională (!!) de la Bățanii Mici și multe multe alte splendori pe care vă îndemn din tot sufletul să le vizitați…

Și nu vreau să închei fără a le mulțumi gazdelor noastre, celor care ne-au însoțit mereu pe parcursul acestor zile, Asociației pentru dezvoltarea turismului în Covasna, Asociației Travel Focus și nu în ultimul rând prietenilor Andra și Răzvan Pascu.

Și încă ceva foarte important. Să lăsăm deoparte acele prejudecăți sau legende răutăcioase, cum că în Covasna localnicii n-ar fi primitori cu cei din restul țării sau invers. Vreau să vă spun că peste tot am fost înțeles în limba română, mi s-a răspuns mereu în limba română și localnicii m-au făcut mereu să mă simt ca de-al lor, de-al casei… Jos pălăria!