TRAVEL-STORY. În vizită la Castelul de vacanță al Papei

TRAVEL-STORY. În vizită la Castelul de vacanță al Papei

Așa cum povesteam și într-un articol anterior despre frumusețile mai puțin știute ale Romei (aici: http://nourescu.ro/lifestyle/de-la-mussolini-la-fendi-un-must-see-la-roma/ ) , capitala Italiei nu înseamnă nici pe departe doar Piazza di Spagna, Fontana di Trevi sau Columna lui Traian, am ales la întâmplare câteva dintre cele mai vizitate puncte de interes.

Roma are o mulțime de locuri mai puțin frecventate și care au un farmec aparte. Zilele trecute m-am aflat iarăși la Roma și cum aveam o dimineață liberă, am dat o fugă la Castel Gandolfo, locul unde se află reședința de vară a papilor și pe care voiam de mult timp să îl vizitez.

IMG_7960

Cum se ajunge? În primul rând trebuie să știți că locația este foarte accesibilă, mai ales celor care aterizează sau decolează de la aeroportul Ciampino. De aici, se ajunge în mai puțin de 20 de minute, pe un drum superb. Castelul se află pe vârful unei coline, care are la bază un lac vulcanic spectaculos, Albano. Palatul se află în mijlocul unui domeniu de 55 de hectare (niște grădini incredibile, cu o vedere panoramică asupra lacului), totul fiind proprietatea Statului Vatican și în afara legislației italiene.

Papa-4

O oază liniștită, plină de verdeață și departe de fluxul de turiști. Eu am fost într-o zi de marți pe la ora 11 și în tot palatul eram doar doi vizitatori, eu și un francez…

Ca să nu mai spun că am avut norocul și privilegiul ca administratorii să mi permită accesul și să mă lase să vizitez chiar și apartamentul privat al Papei, care până de curând era închis publicului…

giardini_del_belvedere_castel_gandolfo_ii_20141006-1024x576

Astfel, m-am plimbat prin camerele amețitor de frumoase, un adevărat muzeu, am văzut biroul de lucru al Papei, sălile de protocol dar și dormitorul, cu patul pe care și-a dat ultima suflare Ioan Paul al II-lea, cel mai îndrăgit dintre papi, aș zice.

IMG_7947

Apoi am văzut balconul de unde Papa Ioan Paul al doilea se adresa celor strânși în curtea interioară… Și unde acum sunt expuse modelele unice de limuzine Mercedes, fabricate de-a lungul ultimelor decenii de către Daimler special pentru transportul Papei… Și chiar acel faimos Papa-mobil alb (foto mai jos)…

IMG_7926

Una peste alta, toate încăperile sunt încărcate de istorie, macate parcă de pașii Papilor carele-au străbătut și locul emană energie și inspirație. Vă recomand cu căldură să-l vizitați și vă ofer cu drag imaginile de mai jos…

IMG_7949 IMG_7951 IMG_7944 IMG_7943 IMG_7938 IMG_7936 IMG_7934 IMG_7933 IMG_7930 GettyImages-513008629