3 filme românești pe care trebuie să le vezi acum!
Cum oferta de blockbustere dinspre Hollywood nu este prea tentantă în perioada aceasta, cred că trebuie să profităm de momentul bun al cinematografiei românești, care are trei super filme în aceste zile în sălile de cinema. Rar s-a mai întâmplat să avem în același timp 3 producții atât de reușite, care chiar merită văzute… Mi-e greu să fac o ierarhie, dar iata-le într-o ordine întâmplătoare:
Un pas în urma serafimilor
Filmul spune povestea unui adolescent care își dorește să devină preot și intră într-un seminar teologic ortodox. Inițial încearcă să se adapteze mediului, dar în cele din urmă își dă seama că sistemul este complet corupt și abuziv; nu după multă vreme, el și alți trei colegi sunt etichetați de consiliul școlii drept elevi-problemă. Prinși în lupta pentru putere între un preot incoruptibil, dar abuziv, și un profesor laic viclean și corupt, elevii învață că minciuna, furtul, manipularea și trădarea sunt aptitudini pe care trebuie să și le însușească pentru a rezista în seminar. Regizorul și scenaristul Daniel Sandu își povestește de fapt propria experiență pe parcursul a 5 ani de seminar teologic.
Personal, aș remarca, și de data aceasta, prestația de excepție a lui Vlad Ivanov.
Breaking News
După moartea tragică a operatorului său, reporterul Alex Mazilu face un reportaj in memoriam despre viaţa acestuia. Cu trei zile înainte de Crăciun, într-un orăşel de pe litoralul Mării Negre, Alex pune laolaltă puzzle-ul existenţei lui, totul văzut prin ochii încercatei lui fiice adolescente. În încercarea de a compensa moartea fostului coleg, Alex îi ia, pe nesimţite, locul.
Un film cu doi actori în vogă, Andi Vasluianu și Dorian Boguță, ambii cu prestații remarcabile.
OCTAV
Despre Octav aș prefera să spun mai puține și să-i urmăriți voi povestea, o poveste frumoasă, sensibilă, pentru suflet… Merită văzut chiar și numai pentru rolurile memorabile jucate de giganții Marcel Iureș și Victor Rebengiuc. Unul dintre cele mai bune filme românești din ultima vreme…