Aur la scrimă! Si lacrimile Anei Pascu, după 20 de ani…

Se întâmpla fix acum 20 de ani. Plus câteva zile. Final de iulie 1996. Eram la Atlanta, SUA, la finala de floretă a Jocurilor Olimpice. Georgia World Congress Center, uriașa sală care găzduia concursul , plină de steaguri tricolore. Și acordurile Macarena în boxe, hitul momentului.

Laura Badea câștigă spectaculos finala, primul și singurul aur olimpic feminin până acum câteva minute. Colegi de echipă atunci la ProSport, Tolontan mă suna dezamăgit, de la vreo 20 de km distanță, unde se jucau meciurile de tenis. ”Iar ai nimerit bine, ești la aur…” Am închis repede, pentru că celularele noastre Motorola (cred că aveau cam un kilogram, era 1996…) nu țineau decât câteva ore…  Ulterior Tolo avea să-și revină, și-n 2004 nu s-a dezlipit de Moldoveanu până n-a luat aurul olimpic… 🙂

Revenim în sala din Atlanta, 1996. Laura Badea pe podium, cu aurul la gât. Eu, la doi pași de ea, pregătit să-i fur primele declarații. Laura mi le întârzie puțin, ca să apuce să schimbe două vorbe cu președinta federației, Ana Pascu. Ana, probabil una dintre cele mai distinse doamne din sportul românesc, cu lacrimi în ochi.

Acum, parcă este un deja vu. Au trecut fix 20 de ani. Pe podiumul olimpic, tot cu aur, Simona Gherman, Ana Maria Popescu, Simona Pop şi Loredana Dinu. Aceeași Ana Pascu, de acum 20 de ani, le îmbrațișează cu aceleași lacrimi. E neschimbată. Doar cu două riduri în plus și măcinată pe interior de recenta pierdere a fiului, în tragedia de la Colectiv. Are puterea să zâmbească și să uite pentru câteva momente pierderea care probabil aproape i-a distrus viața… Mă uit la imagini, mă gândesc la tragedie, la cei 20 de ani și n-am cum să stăpânesc nici eu o lacrimă rebelă, care pică pe tastatură…

Despre fetele noastre de aur ce să mai spun? Să bați China, SUA și Rusia și să cucerești aurul olimpic, este déjà ceva ce probabil niciunul dintre noi, cei mai optimiști, nu spera. Niște fete superbe, luptătoare , care au câștigat tot ce se putea câștiga în cariera lor. Și un cadou pentru doamna din fața lor, care le-a fost ca o mamă, de multe ori, și care acum își alină probabil durerea fiului pierdut la Colectiv cu alte 4 fiice care i-au oferit din nou câte un aur…

Andrei Nourescu

See author's posts