Cum am ajuns lângă Polul Nord… Svalbard, paradisul înghețat
Astăzi vă povestesc despre o călătorie unică, ceva de trecut la capitolul once-in-a-lifetime… Am încercat-o acum câteva veri și este vorba despre un drum într-o zonă aproape neștiută, aproape de Polul Nord… Sau, mă rog, atât de aproape cât poate ajunge un turist neantrenat și ne-echipat, nu vorbim despre exploratori…
Am ales luna iulie ca să merg în arhipelagul Svalbard, de fapt la Longyearbyen. Am vrut să ajung în cel mai nordic punct turistic de pe planetă. Aici se înregistrează multe recorduri: cel mai nordic hotel din lume, cel mai nordic aeroport din lume etc
Cum se ajunge aici, în primul rând. Un zbor regulat la Oslo, sau la Tromso. De la Tromso, unul dintre cele mai nordice orașe din Norvegia, mai sunt de zburat peste 1.000 de km, tot spre nord, așa că mai trebuie încă un zbor. Din fericire, există două companii care ajung la Longyearbyen, SAS si Norwegian.
Orășelul este fascinant. Trebuie să spun din capul locului că am mers acolo în mijlocul verii. Când nu se întunecă niciodată. Ieșeam la plimbare la 3 noaptea din hotel și soarele era sus pe cer, este ceva incredibil… Apoi, temperatura, care, chiar iulie fiind, cobora mult sub zero grade!!
Longyearbyen are vreo 2.000 de locuitori și pe insulă trăiesc vreo 3.000 de urși polari. Cam ăsta este raportul. Și motivul pentru care localnicii poartă puști la ei 🙂 . Urșii polari nu atacă omul decât foarte rar, dar nu se știe niciodată.
Am găsit aici și cel mai nordic hotel de pe Glob. Un Radisson elegant, cu atmosferă locală firește și extrem de primitor. Strada principală are o poștă, o bancă, un supermarket și o farmacie. Și vreo două pub uri. Peste tot, case de lemn colorate viu, pastelat. Parcă eram într-o poveste…
Dacă aș fi nimerit iarna, dădeam de un întuneric beznă, care aici durează vreo 4-5 luni. Așa, am avut parte de soare non stop, dar și de un ger năprasnic.
Cum în micul orășel nu prea ai ce face , am rugat un localnic să ne dea câteva idei… Și astfel am ajuns să merg cu sania trasă de niște superbi husky… Este o senzație fantastică, iar la fiecare 20 de minute, din cauza gerului, localnicul oprea câinii și le dădea să bea apă caldă… Am tot mers spre nord până am ajuns la un golf de unde am luat o barcă și continuat tot spre nord. Trecusem mult de 80 de grade latitudine nordică, apa era înghețată și se auzeau doar valurile, în rest o liniște rece și apăsătoare… În acest peisaj, ne-am oprit, ne-am pus niște costume de neopren, termo-izolante și am putut înota puțin în oceanul înghețat…
Mi-a rămas în minte și drumeția dintr-o altă zi, pe unul dintre ghețarurile înalte din zonă… Din nou ceva fascinant, culoarea aceea albastră verde și profundă a gheței și crăpăturile adânci și înfricoșătoare care și se înfățișau la orice pas…
Sau popasul făcut în cortul unui localnic, care amabil a făcut focul cu lemne, ne-a dat ceai cald și câteva fâșii de carne abia prăjită, de focă…
Nu mă mai lungesc cu povestea, vă las să admirați imaginile… Un lucru este cert, dacă ajungeți în nordul Europei, drumul acesta este ceva de neuitat…
Previous Article
Next Article