DESCHIDERE Cum arată cel mai scump apartament din Monte Carlo, la Hotel de Paris
După o perioadă în care a traversat un proces de modernizare, celebrul Hotel de Paris din Monte Carlo (parte a grupului Société des Bains de Mer) este din nou disponibil în toată splendoarea sa. Clădire emblematică a Principatului Monaco, Hotel de Paris a fost, de-a lungul deceniilor, gazda a numeroși șefi de stat, artiști de la Hollywood sau miliardari celebri. Stabilimentul are legături puternice și cu familia princiară, pentru că aici, în 1956, a avut loc și fastuoasa nuntă a Prințului Rainier cu Prințesa Grace, dar și, decenii mai târziu, aniversarea a 25 de ani de când Rainier conducea Principatul.
Tocmai pentru a o onora pe Prințesa Grace de Monaco, proprietarii Hotelului de Paris au dat numele acesteia superbului apartament care a fost deschis zilele trecute.
Acesta este probabil cel mai spațios, mai scump și mai impresionant apartament al unui hotel de pe riviera franceză.
Princess Grace Suite are nu mai puțin de 910 metri pătrați și ocupă două niveluri, la ultimele două etaje ale hotelului. Are 3 terase spațioase care oferă o priveliște care-ți taie respirația spre Marea Mediterană, o piscină exterioară infinity-pool, jacuzzi, hammam, saună etc.
Despre restul încăperilor și cum sunt amenajate și decorate, cred că cel mai bine vorbesc imaginile.
În prețul apartamentului, care pleacă de la 30.000 de euro pe noapte (deja este rezervat full pe lunile de vară) sunt incluse și transportul cu elicopterul la aeroportul din Nisa, un cort-lounge la Monte Carlo Beach Club dar și acces gratuit la rezerva cu vinuri de colecție a hotelului…