Ce-o fost fain și ce nu la UNTOLD

Ce-o fost fain și ce nu la UNTOLD

Trebuie să spun din capul locului că nu-i cunosc pe cei care fac Untold, habar n-am cine sunt, nu m-au invitat și nici n-am avut brățară VIP. Deci chiar n-aș putea avea vreo rațiune subiectivă să-i laud. Nu mai fusesem niciodată la uriașul festival de la Cluj și-am zis că hai să trăiesc și eu o dată experiența asta. Și recunosc că nici nu-s vreun fan al festivalurilor sau vreun specialist al muzicii respective, să nu vă închipuiți că fredonam versurile hiturilor sau că recunoșteam după 10 secunde ce cântă sau mixează artiștii de acolo.

IMG_3276

Am trăit așadar festivalul detașat, admirând show-urile, ascultând muzică bună și trăind o atmosferă interesantă. Spre deosebire de marile evenimente relativ scurte, gen concerte sau meciuri, aici mi-a plăcut că nu exista un moment cu flux exagerat de oameni care să vină sau să plece. Ajungi pe stradă simplu, parchezi repede și intri în parcul foarte mare unde ai o mulțime de opțiuni. Partenerii festivalului se întrec care mai de care în a-ți oferi motive să zăbovești în zonele lor, zone multe cu șezlonguri de puf, hamace și zone de relaxare unde te poți tolăni la umbră, încărca telefonul și bea omniprezenta limonadă…

Apoi, pentru amatorii de adrenalină, tot felul de experiențe inedite, mai multe scene unde poți asculta fel de fel de genuri de muzică și, bineînțeles, o zonă food court cu zeci de chioșcuri cu toate specialitățile din lume, de la sushi la mici, de la noodles la clătite sau spaghete sau mai știu eu ce mexicănării picante…

Foarte comod și simplu și sistemul de plată cashless implementat de Banca Transilvania, care mai nou pe lângă tradiționalul card contactless oferă o brățară cool de gumă sau chiar un ceas, astfel că nu mai trebuie să ai grija banilor sau cardului din buzunar…

IMG_3272

Accesul în stadion, la main stage, relativ simplu și el și aici dai de scena care realmente este uimitoare… Prin dimensiuni, design, instalațiile de sonorizare și de lumină, totul la un nivel care nu este cu nimic mai prejos mega-evenimentelor din occident.

Bine, acuma să nu credeți că este totul perfect… Dacă vrei să mănânci seara târziu, ia-ți gândul, sau pregătește-te să stai la cozi uriașe și să te calci în picioare cu lumea într-un haos inimaginabil… Dar asta este, așa e la festivaluri și trebuie să-ți asumi partea cu aglomerația… Care în interiorul stadionului duce și la suprasolicitarea rețelelor telefonice, astfel că cine e disperat după live-uri, postări sau socializare media, trebuie să-și ia gandul aici… Și care a generat probleme existențiale, după cum am auzit întâmplător în dialogul ascultat involuntar între două tinere studente (la medicină, probabil, după cât de des foloseau denumiri explicite de organe umane)… “Hai fă la VIP că acolo sigur au rețea bună!” ” De unde fă VIP, dacă fraieru’ tău nu ne-a mai dat brățară, băga-mi-aș pl în fața lui de m…ist… Deci poze, pl de aici, iar ne dă Ceușanca p..ii zece mii de like uri avans”  Și din astea… :-))

FullSizeRender

În rest oamenii ok, foarte mulți tineri, mulți copii chiar… Evident, extrem de mulți în stări dubioase, n-ai cum evita asta, în ochii lor citeai de departe efectele cox-ului sau al ierbii fumate… Ca peste tot foarte multe pițipoance, unele împopoțonate și pe tocuri cui de ziceai că merg la produs, tot felul de bloggeritze dubioase care compensează cu buzele sau silicoanele lipsa de la orele de școală și-așa mai departe, practic lume pestriță. Dar în mare parte civilizată și decentă.

IMG_3303

Am și mulțumiri acum. Pentru experiența trăită dar și pentru că nu m-a lăsat de izbeliște prin incintă :-)) vreu să-i mulțumesc Andreei Mitrache de la RedBull, la fel și polițistului care, înțelegând că-s bucureștean  :-)) m-a iertat că mi-am parcat mașina ca țăranul pe trotuar… Apoi lui Daniel Bran pentru că există distileriile care-i poarta numele… și nu în ultimul rând tinerilor din tribuna unde stăteam, pentru scenele zgomotoase de sex care ofereau o alternativă fonică intensă unui amator ca mine, plictisit de muzica lui Steve Aoki :-))

Aaa, și celor de la Tarom, care n-au întârziat cursa decât 70 de minute…   Aaa, si un UPDATE:

Am mai primit acum o poză cu prietenii mei fără de care un festival parcă n-are farmec… Fabuloasele fashion-icon-uri Alina și Diana și fabuloșii trend setteri Dragoș și Otravă, ultimul cunoscut și ca Regele Brățărilor :-)))

IMG_3450

IMG_3321